Implantarea unui dispozitiv complex cu funcție de resincronizare şi defibrilare (CRT-D) - premieră chirurgicală la nivel național efectuată la Spitalul Internațional Medpark

Implantarea unui dispozitiv complex cu funcție de resincronizare şi defibrilare (CRT-D) - premieră chirurgicală la nivel național efectuată la Spitalul Internațional Medpark

4 April, 2016

În data de 1 aprilie, la Spitalul Internațional Medpark, recunoscut pentru introducerea și promovarea inovațiilor în domeniul sănătății în Republica Moldova, a fost efectuată, o intervenție unică la nivel național, care este o premieră chirurgicală pentru țara noastră. 

Implantarea unui dispozitiv complex cu funcție de resincronizare şi defibrilare (CRT-D) a fost efectuată de o echipă formată din cardiologi intervenţioniști din Turcia, specializați în studiul electrofiziologic şi ablaţie, asistați de cardiologi din cadrul Centrului Cardiologic Medpark – singurul centru din Republica Moldova care cuprinde sub același acoperiș un departament consultativ, cardiologie intervențională şi cardiochirurgie.

Aureliu Batrînac, director medical Medpark: “Spitalul Internaţional Medpark este recunoscut în Republica Moldova pentru aducerea şi implementarea inovațiilor și tehnologiilor moderne în practica medicală, prin care contribuie la dezvoltarea sistemului medical național. Sunt foarte bucuros că astăzi am reușit să realizăm în premieră națională, o intervenție de implantarea a unui defibrilator implantabil (CRT-D). Medpark aplică în practică tot mai multe metode și tehnologii din cardiologia intervențională, o ramură medicală modernă și revoluționară. Astfel ne aliniem tendințelor internaționale din domeniul medicinii, care permit tratarea afecțiunilor cardiace complicate în cel mai scurt timp, cu disconfort minim pentru pacient şi spitalizare de scurtă durată.”

Pacientul expus operației este în vârstă de 65 de ani și suferă de insuficienţă cardiacă avansată, care determină contracţia asincronă a ventriculelor cordului şi prezintă risc sporit din cauza aritmiilor cardiace maligne.

Prof. Erdem Diker, Cardiolog Intervenţionist, Spitalul Medicana, Istanbul, Turcia: “Resincronizarea cardiacă este o metodă inovativă de tratament pentru cardiacii care se află în stare gravă și în cazul cărora tratamentul medicamentos nu mai dă niciun rezultat. O procedură pentru rezolvarea acestor probleme este implantarea unui CRT-D. În urma unei astfel de intervenții, inima are, din nou, o forță de contracție mai mare, circulația sângelui este îmbunătățită, iar calitatea vieții pacienților se îmbunătățește vizibil.”

Terapia de resincronizare cardiacă prin utilizarea CRT-D constă în trimiterea unor impulsuri electrice mici, nedectabile către ambele camere inferioare ale inimii, cu scopul de a le face bată concomitent. Dispozitivul implantat în corpul pacientului va îmbunătăţi capacitatea inimii de a pompa sânge şi oxigen în întregul corp și poate accelera o inimă ce bate prea lent. 

Din acest dispozitiv face parte și un calculator extern localizat în biroul medicului, care este utilizat pentru a programa dispozitivul (CRT-D) implantat, pentru a prelua informații despre starea pacienului dar și pentru a ajuta medicul în prescrierea unui tratament pentru insuficienţa cardiacă. În urma unor astfel de intervenții de implantarea a CRT-D, calitatea vieții pacienților se îmbunătățește vizibil. 

La fel, în data de 1 aprilie, la Spitalul Internațional Medpark a mai fost efectuată o intervenție chirurgicală de implantare de cardiodefibrilator. Operația a fost efectuată unui pacient în vârstă de 53 ani, care suferă de tahicardie ventriculară, aritmie ce îi pune în pericol viaţa, de origine neidentificată. Până în prezent, în țara noastră, au fost efectuate doar două astfel de intervenții. 

Despre Spitalul Internaţional Medpark

Medpark este prima unitate din Republica Moldova și din regiune, acreditată internaţional de către Joint Commission International, care reprezintă standardul de aur la nivel mondial în ceea ce privește calitatea actului medical și siguranţa pacienţilor. Deschis 24/24 ore şi 7/7 zile, spitalul multidisciplinar Medpark oferă servicii medicale de înaltă calitate, în conformitate cu standardele şi practicile internaţionale, egale cu cele ale instituţiilor medicale lideri pe piaţa internaţională. 

Alte noutăți